Executivul condus de Marcel Ciolacu a aprobat joi, 8 august 2024, proiectul de ordonanță privind implementarea programului „Start-Up Nation 2024”, care vizează stimularea întreprinderilor mici și mijlocii. Datorită programului Start-Up Nation 2024, tinerii antreprenori pot obține un grant nerambursabil în valoare de maximum 50 000 €, pentru a-și începe o afacere în România.
Etapele programului Start-Up Nation 2024
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a declarat care sunt etapele programului Start-Up Nation 2024. Astfel, în luna septembrie, va fi disponibilă o platformă online, în care vor putea fi accesate cursuri pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale. Ulterior, în luna octombrie, absolvenții cursurilor vor depune planurile de afaceri pentru a obține un ajutor financiar din fonduri europene, prevăzute de Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
În ședința de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a concretizat care sunt cei doi piloni de finanțare a programului Start-Up Nation 2024: “Venim cu două componente, prima pentru tinerii sub 30 de ani: acces la cursuri de formare și dobândirea de competențe antreprenoriale. A doua se adresează celor cu vârste între 30 și 35 de ani care vor să dezvolte o afacere. Bugetul programului este de aproape 450 de milioane de euro, 80% din fonduri europene, 20% din bugetul de stat, pe cel mult 5 ani, iar sprijinul financiar de maximum 50.000 de euro pe beneficiar”.
Startup Nation 2024 are ca scop dezvoltarea sectorului de afaceri din România, fiind preconizate înființarea a peste 7 200 de întreprinderi mici și mijlocii și extinderea pieții muncii, prin crearea a 15 500 de locuri de muncă.
Vezi Ordonanța de Urgență Start-Up Nation 2024 aprobată de Guvern Aici.