Regiunea Sud-Est își intensifică eforturile de dezvoltare economică și inovare prin Programul Regional Sud-Est (PR Sud-Est) 2021-2027. Recent, a fost anunțat un apel de proiecte dedicat stimulării competitivității microîntreprinderilor din regiune.
Scopul acestui apel este de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), contribuind la crearea de locuri de muncă și consolidarea poziției acestora pe piața regională și internațională.
Bugetul alocat pentru Programul Regional Sud-Est
Bugetul total al apelului de proiecte pentru Programul Regional Sud-Est este de 43.362.593 euro
- Valoarea minimă nerambursabilă a unui proiect: 20.000 euro
- Valoarea maximă nerambursabilă: 200.000 euro
- Rata cofinanțării: minim 10%
- Contribuția programului: maxim 90%
Zona vizată
Zona vizată de acest apel de Proiecte este Regiunea Sud Est, în mediul urban, cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării.
Solicitanți eligibili
În vederea accederii la finanțare, solicitanții ajutorului trebuie să întrunească anumite condiții cu privire la statutul întreprinderii în conformitate cu regulile programului de finanțare, cât și anumite condiții pe care trebuie să le întrunească proiectele propuse. Pentru o imagine orientativă, iată care sunt câteva dintre cerințele pentru acest apel de proiecte.
- Solicitantul asigură contribuția financiară la proiect
- microîntreprinderi din Regiunea de Dezvoltare Sud Est, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării
- Solicitantul de finanțare nu are obligaţii de plată nete neachitate în termen, către bugetul de stat și respectiv bugetul local
- Solicitantul de finanțare nu se încadrează în categoria întreprinderilor în dificultate în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
Cheltuieli eligibile
- Construirea/modernizarea/extinderea de infrastructuri
- Dotare cu active corporale, de exemplu: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe
- Instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie/sisteme care utilizează surse regenerabile de energie
- Active necorporale
- Activități dedicate extinderii piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite
- Activități din domeniul economiei circulare
- Soluții pentru recuperarea și reutilizarea materiilor prime
Programul Regional Sud-Est 2021-2027 reprezintă o oportunitate importantă pentru microîntreprinderile din regiunea Sud Est de a accesa finanțare și sprijin pentru dezvoltare. Pentru informații detaliate privind termenele și procesul de depunere a proiectelor, vă invităm să consultați calendarul oficial disponibil aici. Nu ratați șansa de a beneficia de această inițiativă strategică ce vizează creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață în comunitățile locale din regiunea Sud Est.
Contactează experții noștri
Ia legătura cu un expert din echipa noastră accesând pagina „Contact”, sau completează formularul de mai jos: