Selectează o Pagină

România face pași importanți pentru creșterea absorbției de fonduri europene în 2025, evitând riscul de dezangajare a banilor europeni în acest an, potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Ministrul Marcel Boloș a anunțat că România a solicitat rambursări de 1,5 miliarde euro către Comisia Europeană și urmează să primească 2,6 miliarde euro în perioada imediat următoare. Astfel, cererile de rambursare din acest an vor depăși 4,4 miliarde euro. Acești bani ajung direct în comunități, contribuind la modernizarea infrastructurii, digitalizarea școlilor, îmbunătățirea serviciilor de sănătate și susținerea întreprinderilor românești.

„În primele cinci luni ale anului, am reușit să anulăm complet riscul pierderii de fonduri europene pentru 2025. Nu pierdem niciun euro”, a declarat ministrul Boloș.

Proiecte susținute din fonduri europene: drumuri, spitale și economie locală

În 2025, investițiile prin fonduri europene sunt direcționate către proiecte esențiale: rețele de apă și canalizare, modernizarea școlilor și spitalelor, sprijinirea persoanelor vulnerabile și stimularea investițiilor private. Procesul absorbției de fonduri europene în 2025 este accelerat și prin evaluarea rapidă a proiectelor și lansarea de noi apeluri, în valoare totală de peste 3,3 miliarde euro.

Situația actuală în atragerea de fonduri europene

Conform datelor MIPE:

  • România a semnat contracte de finanțare în valoare totală de 9,4 miliarde euro, din care 4,9 miliarde euro provin din fonduri europene.
  • S-au deschis apeluri de proiecte de 3,3 miliarde euro, iar sumele deja plătite beneficiarilor se ridică la 2,5 miliarde euro.
  • Din totalul de aproximativ 31 miliarde euro alocați prin Politica de Coeziune 2021–2027, România a primit până acum 3 miliarde euro (9,7%).

Programele performante: Dezvoltare Durabilă, Transport și Regiuni

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (22,6% din alocare solicitată spre rambursare) și Programului Transport (21,7%). La nivel regional, cele mai mari sume atrase au fost în Regiunile Nord-Vest și Vest.

Tendință pozitivă în procesul de absorbție

MIPE subliniază că ritmul actual al absorbției de fonduri europene în 2025 este în linie cu media europeană, ceea ce oferă o perspectivă încurajatoare asupra evoluției finanțărilor în anii următori. De asemenea, noutățile sunt liniștitoare în contextul prezumtivelor măsuri de austeritate dificile care vor fi impuse de viitorul guvern. Ca atare, situația economică privind deficitul bugetar excesiv determină crearea unor condiții care vor scădea din puterea financiară a populației, a mediului privat și, în fine a statului. Iar în aceste condiții, atragerea de fonduri europene sunt o sursă prielnică de a continua investițiile și a aduce venituri în continuare. De aceea, încurajăm informarea corespunzătoare și încercarea oricărei oportunități care apare.

Oportunitățile atragerii de fonduri europene în 2025

În orizontul economic dificil care se profilează, anul 2025 vine și cu mai multe oportunități de finanțare prin fonduri europene. Printre cele mai importante posibilități de finanțare pentru mediul privat în perioada apropiată sunt:
Digitalizarea IMM-urilor din regiunea Vest
– Programul Tranziție Justă
– Investiții pentru economie circulară și creșere durabilă a IMM-urilor – Nord-Est
– Start Up Nation 2025 ( pentru care avem o platformă specială dedicată acestui program )
Încurajăm toți antreprenorii să se informeze în mod curent din sursele pe care le prezentăm pe site-ul nostru oficial și inclusiv să ne contacteze în vederea colaborării pe oricare din programele dezirabile.

Contact

Suntem o echipă de profesioniști, onești și cu un car de experiență în spate. Compania noastră scrie și implementează proiecte de diferite complexități.

Îți vom explica totul așa încât să înțelegi bine cum stau lucrurile și nu vei plăti nimic până nu te convingi că suntem cu adevărat printre cei mai buni și vei alege să lucrezi cu noi. După ce faci alegerea, vei primi un consultant dedicat pe proiect, unul cu care să-ți fie drag să lucrezi. Vezi pagina contact pentru mai multe modalități de a lua legătura cu noi sau completează formularul de mai jos și  te vom contacta în 48 de ore.

Nume/Prenume

Număr de telefon

Email

Detalii